DNA: Medic din Bihor trimis în judecată după ce ar fi luat mită de 334 de ori într-o singură lună pentru certificate de invaliditate

DNA: Medic din Bihor trimis în judecată după ce ar fi luat mită de 334 de ori într-o singură lună pentru certificate de invaliditate
Publicat: 02/12/2021, 17:36

Caz incredibil la Bihor, unde un medic, fost angajat al Casei de Pensii Bihor, ar fi luat mită de 334 de ori într-o singură lună, de la persoane care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea unor astfel de decizii sau prelungirea concediilor medicale. Situația a fost descoperită și documentată de procurorii DNA Oradea.

Astfel, procurorii de la Serviciul Teritorial Oradea au trimis-o în judecată pe Ana Guț, la data faptelor medic expert în asigurări sociale, angajată a Casei Județene de Pensii Bihor – Serviciul de expertiză medicală a capacității de muncă, pentru luare de mită în formă continuată (334 acte materiale), se arată într-un comunicat DNA.

Alte patru persoane care ar fi intermediat mita au fost trimise în judecată în acelaşi dosar, pentru complicitate la luare de mită, în timp ce o asistentă medicală şi alte 10 persoane au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

A luat mită de 334 ori într-o singură lună

Procurorii spun că în perioada 11 mai – 15 iunie 2015 medicul Ana Guț ar fi primit în mod repetat (de 334 ori) de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul său medical sume de bani ( 51.970 de lei și 3.330 de euro), pentru întocmirea deciziilor medicale asupra capacității de muncă a persoanelor care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectuarea revizuirii medicale a pensionarilor de invaliditate aflați în evidență, întocmirea formularelor de concluzii medicale la revizuire ori referitoare la concediile medicale (prelungirea concediului medical peste 90 de zile și propunerea prelungirii concediului medical peste 180 de zile).

Conform procurorilor, în aceeași perioadă și Violeta Dorina Coșa, asistent medical, angajată la cabinetul medicului Guț, ar fi primit în mod repetat de la persoanele care s-au prezentat la cabinet sume de bani care nu i se cuveneau. De asemenea, ea ar fi primit și de la medicul Ana Guț sume de bani despre care știa că reprezintă o parte din banii pe care medicul îi primise în mod necuvenit.

Procurorii spun că a fost încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu asistenta medicală, angajată a Casei Județene de Pensii Bihor – Serviciul de expertiză medicală a capacității de muncă în cadrul cabinetului medicului asigurărilor sociale Guț Ana, aceasta recunoscând comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată (36 acte materiale) și complicitate la infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (23 acte materiale). Acordul prevede o pedeapsă de doi ani și opt luni închisoare cu suspendare.

DNA a identificat 14 intermediari

Potrivit DNA, în acest caz au fost identificați 14 intermediari, persoane fără calitate specială care, în perioada 11 mai – 15 iunie 2015, ar fi ajutat-o pe Ana Guț să primească diferite sume de bani care proveneau de la beneficiarii de decizii medicale. Dintre aceștia, patru au fost trimiși în judecată, iar cu ceilalți zece au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției întrucât au recunoscut faptele de complicitate la luare de mită. Ei ar urma să primească pedepse cuprinse între doi ani și doi ani și șapte luni închisoare cu suspendare.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Taxele care scad vertiginos. Românii vor rămâne cu mai mulți bani în cont
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Oboseala mintală, boala societății moderne
×